Continuăm cu un nou articol din seria „Povești din culisele TOKERO”, iar astăzi este vorba despre un om cu totul special pentru mine, și nu doar pentru mine. Cine ajunge să colaboreze cu el și chiar își dorește să se dezvolte, cu siguranță o să-l privească drept sursă extraordinară de inspirație.
Începem o nouă serie de articole aici pe TOKERO – Povești din Culise, de care personal sunt foarte încântată. Este o serie dedicată oamenilor din spatele cortinei, ce spun și duc povestea TOKERO mai departe, într-un mod aparte. De aceea, îmi doresc să îi aduc în lumina reflectoarelor din online, chiar și prin câteva rânduri scrise.
La nivel mondial, domeniul crypto a luat o amploare deosebită în ultimii ani, acesta devenind în fiecare zi din ce în ce mai popular și utilizat. Astfel, piața s-a diversificat foarte mult, ceea ce oferă oricărui investitor șansa să aibă un portofoliul variat de criptomonede, în conformitate cu apetitul acestuia către risc.
După ce Will Smith a șocat întreg mapamondul cu gestul lui în care l-a pălmuit pe Chris Rock în urma unei glume pe seama soției sale, Jada Smith, cunoscătorii au profitat de oportunitate și au lansat un nou memecoin.
Te pricepi la cifre și te simți în largul tău când subiectul principal este contabilitatea? Ce zici de contabilitate în crypto? Sună provocator, nu? Atunci te așteptăm să faci parte din echipa TOKERO.
Ai auzit prea des că trebuie să ai experiență de minimum 2 ani? Ți-a fost frică sau incomod să pui întrebări? TOKERO apreciază curiozitatea și implicarea, iar întrebările sunt mereu binevenite.
Popularitatea și interesul față de NFT-uri a crescut considerabil în ultimul an. Tot mai multe vedete, artiști, companii de renume se implică în domeniul blockchain. Din acest motiv am decis să scriem despre acest subiect. Noi nu vom spune doar ce sunt NFT-urile, ci și cum le poți crea și promova.
Fiecare dintre noi are obiective și un scop măreț, crezi că always aim to impress te descrie?
E timpul pentru cadouri speciale, conform trendurilor și anului 2022. Fie ca această lună a iubirii să fie una memorabilă pentru voi doi. Citește articolul în întregime și descoperă câteva idei de cadou pentru persoana pe care o iubești.