TOKERO a ajuns la X Day. Paris

Postat de Marius Morra,

Tradus de Elena-Octavia Mateescu

ro flagen flagfr flag

Află ce anunțuri au făcut cei de la Elrond și cum a fost experiența X Day

Începând de joi, 3 noiembrie 2022, am fost împreună cu Sabin Simionescu – Co-Founder TOKERO la Paris cu ocazia X Day, eveniment organizat de Elrond într-o locație superbă - Palatul Brongniart, chiar fostul sediul al Bursei de Valori.

Am mers la eveniment neștiind ce se va întâmpla, dar fiind încrezător că va merita cu siguranță.

Așteptările au fost împlinite încă din prima zi, una full în care Elrond a venit rând pe rând cu anunțuri unul și unul. Mesajul principal a fost o transformare majoră a ecosistemului propriu atât din punct de vedere branding, cât și viziune, cu accent pe Metaverse.

Astfel:

  • Elrond a devenit MultiversX; https://multiversx.com/
  • Maiar Exchange – XExchange;
  • Maiar app devine XPortal;
  • Maiar Launchpad – XLaunchpad;
  • Ad astra bridge – Xbridges;
  • Utrust+TwisPay devin Xmoney.

De asemenea, se adaugă la ecosistem alte „unelte” importante pentru creație și construcție:

  • XFabric;
  • XWorlds.

De remarcat încă o dată este calitatea evenimentului, de la grafică, speech-uri, invitați, etc. Beni a avut același speech impecabil, care tractează oamenii după viziunea lui și a echipei, și a fost concurat poate doar de Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja, prezent și el la eveniment, un ministru implicat, coerent și foarte bine pregătit profesional, parcă (cu tot respectul) peste omologul lui din Franța, extrem de bine pregătit și el.

Am făcut mult networking, atât cu persoane din România, cât și din afară, membri din comunitate, clienți, parteneri, potențiali parteneri și a fost o atmosferă foarte, foarte bună.

Nu am putut rata nici noi ocazia și sâmbătă am făcut un anunț important pentru noi, lansarea TOKERO France – https://tokero.fr/, primul nostru pas internațional.

Mai multe informații despre anunțul nostru aici.

Nu am ales întâmplător Franța pentru această primă mișcare, Elrond are foarte mulți susținători în Franța și noi ne dorim, printre altele, să devenim o puternică platformă suport pentru ecosistemul Elrond, mai nou MultiversX.

Mai multe despre acest lucru, într-un interviu pentru Ora de Crypto, direct de la fața locului – aici.

Ziua 3 – și ultima, s-a încheiat cu un super party, cu muzică foarte bună, încât ne-am simțit ca în cluburile de top din Nordul Capitalei. Extrem de inedit să fie îmbinate atât de multe lucruri în inima Parisului de către un proiect de crypto din România. Dar asta pentru că Elrond/MultiversX are de-a dreptul fani care au venit de la mii de kilometri distanță să fie alături de acest proiect care creează noi standarde pentru noi toți cei care activăm în domeniu, standarde și obiective atât de motivaționale, încât vă mărturisesc că, la un moment dat, ne venea efectiv să ieșim din sala de conferințe, să fugim la laptop, să lucrăm la toate planurile noastre și să avansăm cât mai rapid.