Analiză Tehnică de preț - BITCOIN

Posté par Marian-Claudiu Duiu,

Traduit par Elena-Octavia Mateescu

ro flag

Piața cripto pare că și-a revenit de la prăbușirea din 13 martie

Paul Achim, prietenul nostru de la Criptoacademia, a realizat recent o analiză tehnică de preț a BTC. Pentru că iubitorii de cripto trebuie să se bucure de cele mai bune informații, îi încurajăm să parcurgă acest material și să se alăture comunităților de pe Facebook și Telegram ce au ca temă de discuție domeniul criptomonedelor.

Din 13 martie până în prezent, Bitcoin a avut o creștere remarcabila de 145%. Tot mai multe rapoarte ne indică faptul că în ultimele luni are loc o acumulare continuă de BTC (și nu numai) din partea investitorilor instituționali. La fel, datele on-chain confirmă acest fenomen. Numărul adreselor care dețin minim 1000 BTC a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 2 ani, iar în ultima luna și jumătate, procesul s-a accelerat. Așadar, investitorii cu expunere importantă în aceasta piață consideră că prețul actual al Bitcoin este încă unul accesibil și acumulează monede în așteptarea halving-ului.

Macro Trend

Din punct de vedere macro, următorul test important pentru BTC va fi în jurul valorii de 9.4k. De aceea nu este surprinzător că prețul a respins astăzi tocmai din această zona, având o scădere de aproximativ 900$ în ultimele ore. Acesta este important, deoarece este punctul în care un nivel fibonacci însemnat se intersectează cu trendline-ul descendent început odată cu ATH-ul din 2017. Pe grafic, se poate observa cum această linie de trend a fost rezistentă de mai multe ori din ultimii 2 ani.

Trading view
https://www.tradingview.com/x/N6Desv6l/

Spargerea acestui nivel de 9400$ va da un impuls puternic "taurilor", iar, în acest scenariu, următoarea țintă (de interes major) ar fi 13.400$. Între cele două nivele, traderii vor acorda o oarecare importanță și nivelului de 10.500$, deoarece odată spart acest nivel s-ar stabili primul "higher high" din ultimii 2 ani și jumătate.

Se va încerca, cu ajutorul mediilor mobile de preț, să se determine care sunt șansele ca prețul BTC să stabilească un trend crescător de lungă durată și să spargă rezistența de 9.4k. Se poate observa cum, în ultimii mai bine de 5 ani, media mobilă a ultimelor 200 de săptămâni (marcată cu roșu pe grafic) a fost suportul absolut pentru prețul BTC. Începând cu 2015, prețul are 3 perioade în care testează această medie mobilă și niciodată nu reușește să închidă sub ea. Chiar și la mijlocul lunii martie 2020, când prețul a scăzut pentru foarte puțin timp sub acest nivel, Bitcoin a reușit să închidă săptămâna în preajma nivelului impus de media mobilă și apoi au urmat 7 săptămâni consecutive de creștere accelerată.

Trading view
https://www.tradingview.com/x/NSWOcry5/

Cu toate acestea, cel mai relevant semnal bullish la nivel macro este atunci când prețul reușește să se situeze peste toate cele 3 medii mobile importante, respectiv 200, 50 și 21 de săptămâni. Situarea prețului peste media mobilă a ultimelor 21 de săptămâni (7850$) este un prim semn pozitiv. Totuși, prețul este nevoit să închidă săptămâna peste nivelul de 8730$ (MM 50), pentru a ne confirma începutul unui trend îndelungat de creștere. În caz contrar, acest nivel din urmă, se va transforma în rezistență și riscăm să avem o scădere agresivă în următoarele săptămâni.

Trading view
https://www.tradingview.com/x/dVFxLmT1/

Un pattern ca cel din imaginea de mai jos, vehiculat mult în ultimele zile printre traderi marchează, de regulă, un reversal. Este prezentat deoarece faza parabolică din bull run-ul de anul trecut a început cu un pattern similar. Ținta acestui pattern este 10.5k, dar de cele mai multe ori, ținta este depășită.

Trading view

PATTERN BTC:

Trading view
https://www.tradingview.com/x/gRaD2s1Z/

Pe termen mediu - adică următoarele săptămâni - Bitcoin arată bullish. Acesta a reușit să străpungă rezistența din jurul valorii de 7800$ și în felul acesta a dat un semnal de forță. Nu întâmplător, odată ce prețul s-a situat peste acest nivel, am fost martorii unei creșteri de peste 1000$ în 24h. Aceea a fost o zonă în jurul căreia s-a format mult price action în ultimul an - a fost pe rând atât suport, cât și rezistență. Prezența volumului puternic crescător din ultimele 2 zile este iarăși un semn pozitiv.

Trading view
https://www.tradingview.com/x/CdogRnXx/

Pe lângă faptul că 8000$ a însemnat un nivel psihologic, acolo am avut confluneța mediilor mobile ale ultimelor 100 și 200 de zile, plus cel mai important nivel fibonacci, cel de 61.8%.

Trading view
https://www.tradingview.com/x/srzrW6lE/

Faptul că prețul BTC este în a 8-a sa zi peste nivelul de echilibru al pieței, dictat de ichimoku cloud (1D), e un alt semnal că taurii sunt în controlul acestei piețe pe termen mediu.

Trading view
https://www.tradingview.com/x/qk277nbF/

VPVR este un indicator care măsoară volumul care a avut loc în anumite zone de preț pe o perioadă predefinită. Zonele care ies în relief denotă multă activitate de trading în jurul unui preț anume. Aceste zone ne indică cât de mare este gradul de lichiditate la care să ne așteptam atunci când prețul se apropie de ele. Pe scurt, ne indică cât de puternic este un nivel de suport, respectiv rezistența. În graficul de mai jos, se poate observa că nivelele 7200$ și 8700$ ies în evidență, iar 7950$ este nivelul cel mai relevant din ultimul an (POC).

Trading view
https://www.tradingview.com/x/GmQYuf2F/

ADX este un indicator care măsoară puterea unui trend, iar valorile indicate de acesta ne arată că trendul actual de creștere este încă foarte puternic. De aceea, chiar daca următoarele zile o să fie marcate de o corecție, scăderea nu ar trebui să fie de lungă durată.

În eventualitatea unei scăderi, zona de 7800-8000 va fi prima zonă importantă de suport, din care prețul ar trebui să aibă un rebound. În cazul în care acesta este totuși străpuns, 7200$ e următorul nivel relevant de suport (însă daca ajungem în acest punct, semnalul este unul destul de bearish, chiar dacă acel suport va rezista pentru un moment). În ultimele 2 zile, piețele spot au înregistrat volume mult mai mari în comparație cu volumele relativ scăzute de pe platformele futures. Deci avem un indiciu că această creștere - de la 7.7k până la 9.4k - a fost una organică, chiar dacă a fost accelerată.

O corecție tocmai a început astăzi și e de așteptat ca în următoarele zile să continue, urmată de o consolidare undeva sub 9400$. Prețul de 8400$ este primul nivel de suport.

RSI pe toate time frame-urile până la 1D (inclusiv) ne indică faptul că prețul a intrat pe un teritoriu puternic overbought astăzi, acesta fiind un alt argument pentru o corecție.

Nu știm încă cu exactitate cum va evolua piața de capital și ce efecte ar putea avea o eventuală scădere a acesteia asupra prețului BTC. Nivelul corelației pozitive dintre BTC și S&P 500 rămâne extrem de ridicat de la începutul anului până în prezent și nu putem vorbi încă de un "decoupling". Dacă nivelul de corelație rămâne același, înseamnă că orice mișcare negativa petrecută acolo, va avea un ecou extrem de puternic și în piața cripto.

Trading view
https://www.tradingview.com/x/o7Ly0xqk/

CONCLUZII:

Trend de lungă durată - încă incert, dar cu semnale bullish.

Termen mediu - bullish.

Termen scurt - bearish.

Vă așteptăm pe grupul de Telegram pentru o dezbatere mai amplă asupra subiectului.