üzerinden
LinkedIn
Am citit azi dimineata ca managerii din comert si servicii au raportat in august mai mult optimism decat in luna anterioara. Cifrele sunt ale Comisiei Europene, sondajul e pe bune, nu am de ce sa il contest. Si totusi am zambit, pentru ca de cateva saptamani vorbesc cu multi dintre oamenii care raspund la sondaje de genul asta, iar la o cafea imi spun cu totul altceva decat ce bifeaza in chestionar.
Aproape toti fondatorii cu care am vorbit in ultimele saptamani, inclusiv cei carora le merge bine pe hartie, imi descriu aceeasi stare: o oboseala pe care le e greu sa o explice cuiva care se uita doar la cifre, pentru ca cifrele arata ok.
Cred ca asta e gap-ul pe care nu il pune nimeni pe grafic. Increderea in economie si starea omului care conduce un business sunt doua lucruri diferite, masurate diferit si traite diferit, asa ca pot foarte bine sa mearga in directii opuse in aceeasi luna, fara sa se contrazica.
Ce s-a schimbat, din ce vad eu, e ritmul in care iti expira presupunerile, iar asta vine in cea mai mare parte din AI. Si nu ma refer la productivitate, la ce task rezolva un model in doua minute in loc de doua ore, ma refer la faptul ca orice fondator ia azi decizii pe 12 luni stiind ca peste 6 jumatate din premise nu vor mai fi valabile, pentru ca OpenAI, Google sau Anthropic scot inca un model, iar Claude sau ChatGPT fac de azi pe maine gratis ceva ce vindeai tu, sau un competitor face cu AI ceva ce acum sase luni parea imposibil.
La Gomag am trait asta mai des in ultimii doi ani decat in toti anii dinainte. Faceam un plan pe 12 luni, il discutam cu echipa saptamani intregi, il aprobam, iar pe la luna a treia ma trezeam ca il rescriu pentru ca aparuse ceva ce nu avea cum sa fie in plan. Si de fiecare data ma intrebam ce mi-a scapat, de ce nu merge, pana am inteles ca nu ratasem nimic, ca pur si simplu nu mai poti face planuri pe un an cand piata se misca din trei in trei luni.
Asta produce un tip de oboseala pe care nu o cunosteam. Are mai putin de-a face cu orele lucrate si mai mult cu faptul ca nu iti mai permiti sa te relaxezi nici cand merge bine, pentru ca stii ca urmatoarea schimbare poate veni de oriunde, oricand.
In ultimul an am renuntat sa ma mai raportez la cum ar trebui sa ma simt dupa cifre. Daca echipa merge bine si eu simt totusi presiune, presiunea aia intra in planificare la fel ca un raport financiar, o iau in calcul si gata, nu o dau deoparte pe motiv ca datele arata altceva.
Dupa 21 de ani in care am vazut mii de business-uri pornind, crescand si oprindu-se, cred ca generatia noastra de antreprenori are nevoie de un limbaj nou pentru starea asta din mijloc, intre succes si esec, pe care aproape toti o simtim si pe care inca nu stim cum sa o numim.
Voi cum resimtiti diferenta dintre cum arata business-ul pe hartie si cum va simtiti conducandu-l?
Aproape toti fondatorii cu care am vorbit in ultimele saptamani, inclusiv cei carora le merge bine pe hartie, imi descriu aceeasi stare: o oboseala pe care le e greu sa o explice cuiva care se uita doar la cifre, pentru ca cifrele arata ok.
Cred ca asta e gap-ul pe care nu il pune nimeni pe grafic. Increderea in economie si starea omului care conduce un business sunt doua lucruri diferite, masurate diferit si traite diferit, asa ca pot foarte bine sa mearga in directii opuse in aceeasi luna, fara sa se contrazica.
Ce s-a schimbat, din ce vad eu, e ritmul in care iti expira presupunerile, iar asta vine in cea mai mare parte din AI. Si nu ma refer la productivitate, la ce task rezolva un model in doua minute in loc de doua ore, ma refer la faptul ca orice fondator ia azi decizii pe 12 luni stiind ca peste 6 jumatate din premise nu vor mai fi valabile, pentru ca OpenAI, Google sau Anthropic scot inca un model, iar Claude sau ChatGPT fac de azi pe maine gratis ceva ce vindeai tu, sau un competitor face cu AI ceva ce acum sase luni parea imposibil.
La Gomag am trait asta mai des in ultimii doi ani decat in toti anii dinainte. Faceam un plan pe 12 luni, il discutam cu echipa saptamani intregi, il aprobam, iar pe la luna a treia ma trezeam ca il rescriu pentru ca aparuse ceva ce nu avea cum sa fie in plan. Si de fiecare data ma intrebam ce mi-a scapat, de ce nu merge, pana am inteles ca nu ratasem nimic, ca pur si simplu nu mai poti face planuri pe un an cand piata se misca din trei in trei luni.
Asta produce un tip de oboseala pe care nu o cunosteam. Are mai putin de-a face cu orele lucrate si mai mult cu faptul ca nu iti mai permiti sa te relaxezi nici cand merge bine, pentru ca stii ca urmatoarea schimbare poate veni de oriunde, oricand.
In ultimul an am renuntat sa ma mai raportez la cum ar trebui sa ma simt dupa cifre. Daca echipa merge bine si eu simt totusi presiune, presiunea aia intra in planificare la fel ca un raport financiar, o iau in calcul si gata, nu o dau deoparte pe motiv ca datele arata altceva.
Dupa 21 de ani in care am vazut mii de business-uri pornind, crescand si oprindu-se, cred ca generatia noastra de antreprenori are nevoie de un limbaj nou pentru starea asta din mijloc, intre succes si esec, pe care aproape toti o simtim si pe care inca nu stim cum sa o numim.
Voi cum resimtiti diferenta dintre cum arata business-ul pe hartie si cum va simtiti conducandu-l?
11